Mănăstirea "adormirea Maicii Domnului" Nicula Fizeşu Gherlii

Mănăstirea de pe dealul  aflat deasupra satului Nicula este considerată cea mai importantă vatră monahală a Transilvaniei ce a avut o istorie neîntreruptă de câteva sute de ani. Mănăstirea a devenit celebră datorită unui eveniment din anul 1699, eveniment ce a fost consemnat şi în documentle epocii: Icoana Maicii Domnului pictată de preotul ortodox Luca de la Iclod a lăcrimat între 15 februarie şi 12 martie 1699. În data de 15 august a fiecărui an, cu ocazia celebrării hramului mănăstirii Adormirea Maicii Domnului are loc cel mai mare pelerinaj al comunităţii ortodoxe din Transilvania.  Zona satului Nicula a devenit în perioada medievală un centru important al picturii pe sticlă, tehnică importată din Boemia, Austria şi Bavaria. Diferenţa fundamentală între şcoala de la Nicula şi cele din Vestul Europei o reprezintă elementele specifice zonei: majoritatea autorilor erau meşteri anonimi proveniţi din mediul rural, iar ca tematică este abordată aproape exclusiv tematica religioasă.  Prima atestare documentară evidenţiază existenţa unei biserici de lemn în stil maramureşan cu harmul ,,Sf. Treime” care a fost distrusă de un incendiu în 1973, biserica de lemn de astăzi datând din secolul al XVII-lea. Prima biserică de zid a fost ridicată în anii 1875 -1879-1905, un edificiu cu două turle masive realizate în stil baroc. În interior se află un iconostas care prin forma sa solară este unic în România.  În apropierea bisericii istorice de zid a mănăstirii a fost ridicată o biserică montumentală realizată în stilul brâncovenesc, biserică în care se află Icoana Maicii Domnului cu Pruncul pictată de preotul Luca de la Iclod.  La iniţiativa IPS Bartolomeu a fost construit un ansamblu arhitectonic menit să devină un centru de studii patristice şi atelier de creaţie pentru continuarea tradiţiei şcolii de pictură pe sticlă de la Nicula.  Mănăstirea deţine o colecţie impresionantă de icoane pe sticlă pictate la Nicula, Făgăraş sau Șcheii Braşovului, icoane pe lemn de tradiţie maramureşeană din secolele XVI-XVIII. De asemenea, întâlnim şi o colecţie de cărţi bisericeşti, sculpturi, ceramică, ţesături, prosoape care, alături de icoane, sunt organizate într-un spaţiu muzeal.