© 2007 - 2024 tourist-informator.info. all rights reserved
CĂUTARE căutare avansată Rezervare
uncover map ▼

Muzeul De Istorie Şi Arheologie Piatra Neamţ


Muzeu arheologie şi istorie Piatra Neamţ
Muzeul De Istorie Şi Arheologie Piatra Neamţ

Piatra Neamţ

Str. M. Eminescu, Nr. 10

46.928167, 26.369679

arată numărul de telefon

   ̶

http://www.neamt.ro/cmj/istorie/mipn.html

1.0 km

71.7 km

53.6 km

De ce să alegi Muzeul De Istorie Şi Arheologie Piatra Neamţ:
+ adaugă în planificator
Momentan nu e vizitabil
09:00 - 17:00
Arată orar

Prezentare generală - Muzeul De Istorie Şi Arheologie Piatra Neamţ

Muzeul de Istorie şi Arheologie

 

Înfiinţat în anul 1934 de către preotul Constantin Matasă, acest muzeu (ce face parte din  Complexul Muzeal Judeţean Neamţ), deţine cea mai importantă colecţie arheologică aparţinând culturii eneolitice Cucuteni (mil. IV-III î.Hr.). Cu o dezvoltare ce durează aproximativ un mileniu (cca. 3600-2500 î.Hr.), cultura Cucuteni se remarcă în primul rând prin ceramica pictată cu motive în formă de spirală, meandre sau cercuri, culorile predilecte aplicate înainte de ardere fiind albul, roşul şi negrul-ciocolatiu.

 

Descoperirile culturii Cucuteni prezentate în vitrinele muzeului din Piatra-Neamţ sunt în deplină corelaţie cu situaţia din teren a judeţului Neamţ, unde sunt înregistrate până la această dată peste 150 de situri arheologice. Bogăţia vestigiilor din teritoriu, patrimoniul de excepţie deţinut şi tradiţia investigaţiilor au impus crearea Centrului Internaţional de Cercetare a Culturii Cucuteni şi deschiderea Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni, inaugurat în urmă cu puţin timp. Alături de această cultură, în muzeu sunt prezentate, în chip monografic, aspecte mai vechi (paleolitic şi neolitic timpuriu) şi mai noi (civilizaţia traco-geto-dacică din zonă, locuirea medievală, aspecte ale istoriei locale din epocile modernă şi contemporană, activitatea muzeografică din judeţ ş.a.), din trecutul zonei.

 

Dacă în primele opt săli sunt prezente cele mai semnificative aspecte ale epocii pietrei, de la sala 9 sunt expuse cele mai importante descoperiri ale epocii metalelor. Perioada mijlocie ale epocii bronzului (aprox. sec. XIX-XV î.Hr.) este reprezentată prin culturile Costişa (Lunca, Borleşti, Poduri) şi Monteoru, situl de la Costişa aflându-se aproximativ la 30 km sud de Piatra-Neamţ. În perioada târzie a epocii bronzului, teritoriul judeţului Neamţ a fost ocupat de comunităţi ale culturii Noua (sec. XIV-XII î.Hr.). Grupul Corlăteni, care este atribuit Hallstatt-ului tracic, este evidenţiat prin materiale ceramice şi piese de metal descoperite la Târpeşti, Dulceşti, Rădeni ş.a. Pentru Hallstatt-ul final şi prima etapă a La-Tene-ului descoperirile de la Lunca şi Vlădiceni documentează că aria de difuziune a aspectului cultural Canlia a inclus în secolele V-III î.Hr. şi zona subcarpatică a Moldovei.

 

Referindu-ne la epoca clasică de dezvoltare a civilizaţiei geto-dacice menţionăm că muzeul din Piatra-Neamţ a adus o contribuţie deosebită la cercetarea staţiunilor de la Bâtca Doamnei, Cozla şi Calu. Segmentul istoric cuprins între secolele V-VII d.Hr., cunoscut în literatura de specialitate sub numele de perioada formării poporului român este reprezentat de aşezările Mănoaia, Costişa, Izvoare-Bahna, Târpeşti, Săbăoani, Borşeni şi mai ales Davideni, ultima fiind cea mai mare dintre comunităţile săteşti documentate în spaţiul est-carpatic.

 

Pentru secolele VIII-IX deosebit de importante sunt aşezările de la Brăşăuţi, Borniş, Izvoare-Bahna şi Poiana-Dulceşti care aparţin unui orizont cultural ce evidenţiază transformările culturii materiale locale către ceea ce se cunoaşte a fi civilizaţia de tip Dridu, din secolele X-XI. Folosind mijloace de expunere specifice, sălile 17 şi 19 ale muzeului înfăţişează aspecte semnificative ale evoluţiei economice sociale şi culturale a judeţului Neamţ pe parcursul Evului Mediu, fiind consemnate evenimentele majore care s-au petrecut pe aceste meleaguri, la care localităţile ţinutului Neamţ s-au racordat.

 

Dezvoltarea economică, socială şi culturală a comunităţilor rurale şi urbane în secolele XIX-XX, cât şi participarea locuitorilor judeţului la marile evenimente care s-au petrecut în acest timp sunt evidenţiate în sălile de la etaj, prin numeroase documente, fotografii, arme, medalii şi obiecte de epocă (sălile 20-24). Sălile 25-26 sunt rezervate cabinetului numismatic. Sala omagială "Constantin Matasă" prezintă evoluţia muzeografiei nemţene (sala 27), iar pentru prezentarea expoziţiilor temporare a fost reamenajată sala 28.

 

Alături de expoziţia de bază, muzeul organizează numeroase expoziţii temporare, sesiuni şi colocvii cu caracter cultural-ştiinţific, întreprinde săpături arheologice pe care le valorifică prin publicaţii, se preocupă de ocrotirea patrimoniului ş.a.

 

Program:

 

Vara - zilnic : 10:00 - 18:00
 Închis: Luni

Iarna - zilnic : 9:00 - 17:00
Inchis : Luni


Pret bilet:

 

Adulti : 3 lei 
Grupuri : 1,5 lei

what's nearby
Caută în vecinătate
  • cazări
  • gastronomie
  • servicii
  • atracţii
  • evenimente
city info

EXPERIENŢA TURIŞTILOR (IMPRESII, COMMENTARII) Muzeul De Istorie Şi Arheologie

Au fost aici: 0 Tu ai fost aici?
Vor să revină aici: 0 Vrei să revii aici?
Vor să ajungă aici: 0 Vrei să ajungi aici?
Locaţia îi place la: 0 Îţi place locaţia?
IMPRESII NEGATIVE (0) IMPRESII POZITIVE (0) FOTO TURIŞTI
Nu sunt impresii adăugate despre Muzeul De Istorie Şi Arheologie.

Fii primul care adaugă.
Această secţiune prezintă strict opiniile şi părerile utilizatoriilor siteului şi au fost publicate la cererea şi cu acordul acestora. Tourist Informator face tot posibilul să elimine mesajele defaimătoare, calomnioase sau jignitoare şi nu poate fi tras la răspundere pentru conţinutul acestei secţiuni.
Acest obiectiv nu a fost votat. Fii primul care votează
Votul tău: -
Adaugă impresia, părerea ta despre locaţie. Schimbul de experienţă ajută şi pe alţi călători să aleagă mai bine. Vă mulţumim.
Adaugă impresie + fotografii
Trebuie să fiţi autentificaţi pentru adăugare comentarii şi fotografii despre locaţie!
lorem ipsum

loading ...